Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunia comisarului european

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 4 octombrie 2006 ·

În bătălia pentru postul de comisar european (membru în guvernul României) care s-a înteţit în ultimele zile s-au mai adăugat două nume de candidaţi potenţiali pentru această funcţie. Astfel, în tabăra PSD, alături de Adrian Severin şi Cristian Diaconescu, purtătorul de cuvânt al formaţiunii şi fost ministru al Justiţiei, s-a mai vehiculat numele deputatului Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al României cu Uniunrea Europeană între 2001-2004, în timp ce Petre Roman, fost prim-ministru, pare a fi surpriza din lotul comisarilor. După ce relaţia sa cu preşedintele Băsescu s-a echilibrat, după ce acesta l-a mazilit de la conducerea PD, Petre Roman are şansă să ne reprezinte în Guvernul european ţinând cont şi de “afecţiunea” politică pe care Călin Popescu Tăriceanu ar nutri-o pentru el.

Cu toate acestea, ieri preşedintele Băsescu a declarat, după votul de învestire a noilor şefi ai SRI şi SIE – senatorul PSD Gheorghe Maior şi fostul consilier prezidenţial Claudiu Săftoiu, că: "Nimeni din afara partidelor de la guvernare nu poate spera la o asemenea nominalizare din partea Guvernului. Părerea mea este că va fi o nominalizare a unui om politic din PNL sau PD sau din alte partide, dându-se posibilitatea preşedintelui Comisiei să opteze pentru una dintre variantele propuse.

Legat de variantele pentru postul de comisar, senatorul PSD de Mureş, Cristian Georgescu, ne-a declarat că: “Petre Roman are şanse mari şi ar fi o dovadă că Traian Băsescu ar dori o recompensare a sa. Vasile Puşcaş are şanse foarte mari pentru că este foarte bun şi eficient extern. Dar nu trebuie să o uităm pe Monica Macovei (susţinută de PD). Orice presupuneri am face, să nu uităm că nominalizarea o va face primul-ministru”.

Vă reamintim că, în afară de cei amintiţi mai sus, PD o susţine pe Anca Boagiu şi Sorin Frunzăverde, PNL şi-a exprimat acordul pentru tehnocratul Leonard Orb

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni. Rafalele pot atinge 90 km/h

Adevarul acum 20 minute
Meteorologii au emis vineri, 10 octombrie, un cod galben vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde rafalele ajung la 90 de kilometri la oră. Același avertisment a fost emis și pentru Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilva

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 45 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 11 minute
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°