"Nu e ţigan adevărat, ţiganul care nu are cel puţin un cal", este unul din preceptele pe care acest popor de nomazi deveniţi între timp aproape sedentari le mai păstrează.

Szabo Marton este un ţigan din Târgu Mureş, domiciliat pe strada Dealului, şi meseria lui de bază este cea învăţată din tată în fiu, aceea de potcovar. Un potcovar într-un oraş atât de mare ca al nostru sună cel puţin bizar şi totuşi, necesitatea acestei meserii şi-a dovedit utilitatea. "Noi, ţiganii, nu am renunţat niciodată la a creşte cai. Nu pentru a-i folosi la muncă neapărat, cât pentru că ei sunt un fel de blazon al nostru. Tata avea potcovăria lui şi eu am învăţat meseria de la el. Dar acum nu mai pot să o practic decât pe jumătate din cauză că gazul e scump şi prelucrarea potcoavelor nu ar mai avea rost. De aceea cumpăr potcoavele şi cuiele şi în instalaţia mea de acasă le aduc la măsura calului pe care urmează să îl potcovesc. Locuim în oraş dar în împrejurimi sunt locuri unde ţiganii, dar şi românii şi maghiarii au cai. De multe ori apelează la serviciile mele", ne-a spus Szabo Marton. Când am vorbit cu el, era ocupat cu potcovirea propriului cal, ale cărui potcoave se tociseră prea devreme. În funcţie de locul în care este folosit calul, potcoavele sunt "de şosea sau de drum de pământ" şi se încalţă exact ca oamenii. Caii grei îşi strică potcoavele mai repede decât cei uşori. Aşa că un termen de garanţie nu se poate da. Dar garanţia unui lucru bine făcut îi aduce pe clienţii lui Marton înapoi de fiecare dată când potcoavele se strică. "Familia noastră suntem toţi iubitori de animale. Cu meseria asta ne-am născut şi asta facem. Probabil că dacă am avea alt statut şi banii necesari am face şi altceva. Dar decât să întindem mâna şi să cerşim, mai bine ne facem viaţa frumoasă prin munca noastră", ne-a spus Marton.

S-a îndreptat apoi spre frumosul cal, proprietate personală c