- Editorial - nr. 195 / 4 Octombrie, 2006 "Clientul nostru, stapanul nostru"? Cata viata, atata literatura" este sintagma arhicunoscuta, prea putin consolatoare, caracteristica societatii in care traim, preocupata, inainte de toate si de orice, de profit, si mai deloc de buna desfasurare a relatiilor interumane. "Clientul nostru, stapanul nostru" - sloganul ironizat in socialism - a ramas, contrar asteptarilor interminabilei tranzitii, in acelasi stadiu precum in urma cu 16 ani, ca o ghiulea atarnata de piciorul unor firme, fie ele si "cu pretentii", unde personalul devine sprintar numai cand si daca este "uns", in pofida salariilor uneori nejustificat de mari si, mai ales, a comisioanelor deloc neglijabile. O "casa galbena" din Piata Armatei promite virtualilor clienti, cu surle si trambite, rezolvarea problemelor in 7-10 zile, prin achizitionarea computerizata a unor piese de schimb nou-noute, inclusiv pentru autoturisme de import din generatii mai vechi. Spun ca promite, pentru ca nu inseamna ca si rezolva. N-ar fi un capat de lume, desigur, pentru ca nu totdeauna lucrurile ies asa cum ai dori - chiar de buna-credinta considerandu-i pe oamenii firmei, desi iti transmit coordonatele anapoda si, in consecinta, furnizorul trimite in tara, pe bani multi (la cursul valutar, neexcluzand comisionul celor la care apelezi!), alta piesa. A gresi e omeneste: "Nu-i nimic, refacem comanda, tinem legatura telefonic, va facem rost de piesa intr-o saptamana!" Pleci acasa, mai mult sau mai putin linistit, si... astepti: o saptamana, doua, trei... Nimic. Nici un telefon. Si, atunci, exasperat, suni, ce-i drept, cam matinal, pe la ora cafelutei: "- A venit piesa, ori nu?" "- Pai, stati, sa dau un telefon la vama, sa vedem ce s-a intamplat! Va sun intr-o zi-doua..." "- Dar au trecut trei saptamani, aveati vreme suficienta sa va informati sau sa ma anuntati ca nu doriti sa ma serviti