Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 ianuarie 2007

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 octombrie 2006 ·

Ultimul raport al Comisiei Europene recomanda aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Aderarea Romaniei si Bulgariei nu va sista monitorizarea celor doua tari, care se va face potrivit unui mecanism sui generic de "cooperare si verificare". Toate tarile membre ale Uniunii sunt monitorizate, de pilda cand se lanseaza semnale/avertismente guvernelor care practica deficite bugetare considerabil peste 3% din PIB. In cazul Romaniei si Bulgariei, instrumentele de monitorizare au in vedere insuficiente ale functionarii justitiei (statului drept), ale aparatului de absorbtie a fondurilor structurale (in special in agricultura), ale cadrului de reglementare a calitatii produselor agroalimentare. Nu trebuie sa fim ofensati de aceste instrumente aditionale de monitorizare, intrucat este bine sa surmontam insuficientele evocate (si altele) cat mai grabnic.

Presa occidentala a consemnat lumina verde data aderarii la 1 ianuarie 2007. Unele voci nu au ezitat sa aminteasca ca cele doua tari nu indeplinesc toate criteriile de aderare, ca s-a gresit cand s-a promis aderarea la o data fixa. In treacat fie spus, rabat de la criterii de aderare s-a facut si in cazul a nu putine dintre cele zece tari care au aderat in mai 2004. Dar este adevarat ca Romania si Bulgaria vor fi intre cele mai sarace tari din Uniune, cu economii rurale importate, cu infrastructura precara, cu institutii care au nevoie acuta de intarire si curatare. Discutii academice privind oportunitatea momentului 2007 vor continua, pe fondul oboselii majore din Uniune. Ce conteaza acum este ca Romania si Bulgaria sa castige cat mai mult de pe urma aderarii, sa nu fie o povara pentru Club. Mai mult, sa participe cu "valoare adaugata" la dezbaterea problemelor cu care se confrunta Uniunea Europeana; aceasta contributie poate fi semnificativa si sub raportul formularii unor intrebari si dileme, chiar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 52 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°