Judeţul Mureş a fost ales „Centru model de implementare a activităţilor de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie, în România”. Marţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş a fost vizitat de Mihale Mostavi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, de Stela Serghiuţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie, însoţite de o delegaţie din partea Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii Târgu Mureş – agenţia implementatoare a Programului de ţară al Fondului ONU pentru Populaţie. Din partea IPJ Mureş au fost prezenţi, alături de conducerea inspectoratului, şeful Serviciului Management Organizatoric şi Comunicare Publică, ofiţerii de la structura de analiză şi prevenire a criminalităţii, ofiţerul coordonator al Poliţiei de Proximitate, şi poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Mureş. „Oaspeţii au manifestat un interes deosebit faţă de activitatea şi atribuţiile diferitelor structuri din Poliţie care desfăşoară activităţi ce privesc fenomenul violenţei în familie, colaborarea atât inter cât şi intra-instituţională, în vederea implementării acestui sistem apreciat ca fiind „de succes” şi la nivelul celorlalte judeţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Livia Popa. (I.O.)
Judeţul Mureş a fost ales „Centru model de implementare a activităţilor de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie, în România”. Marţi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş a fost vizitat de Mihale Mostavi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, de Stela Serghiuţă din partea Fondului ONU pentru Populaţie, însoţite de o delegaţie din partea Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii Târgu Mureş – agenţia implementatoare a Programului de ţară al Fondului ONU pentru Populaţie. Din partea IPJ Mureş au fost prezenţi, alături de conducerea inspectoratului, şeful