10 şi 30%. Cei mai afectaţi de stabilirea acestor preţuri de referinţă sunt sucevenii, unde gicacaloria înregistrează valoarea cea mai mare - 213,62 lei. La polul opus se situează 10 şi 30%. Cei mai afectaţi de stabilirea acestor preţuri de referinţă sunt sucevenii, unde gicacaloria înregistrează valoarea cea mai mare - 213,62 lei. La polul opus se situează bucureştenii, ploieştenii şi locuitorii din Drobeta-Turnu Severin, oraşe pentru care ANRE a menţinut un preţ de referinţă de 107,5 lei. Emilian Mateescu, director în cadrul ELCEN Bucureşti, declara recent că la nivelul Capitalei preţurile agentului termic vor creşte cu peste 15%.
"În condiţiile în care 80% din consumul total de combustibil provine din import, iar în proporţie de 75-78% tariful de producţie se reflectă în preţ, nu ne putem aştepta la stagnări", precizează Mateescu.
Nouă localităţi, sub preţul minim
În ceea ce priveşte preţurile locale de referinţă la energia termică furnizată populaţiei în sistem centralizat, ANRSC estimează că majorarea medie este de 11,24%, faţă de actualele preţuri de facturare. Potrivit directorului direcţiei Preţuri şi Tarife din cadrul ANRSC, Constantin Predoi, citat de Mediafax, în majoritatea cazurilor, se vor stabili niveluri apropiate de preţul minim local de referinţă, respectiv 107,5 lei Gcal. Pentru nouă localităţi, preţul real al energiei termice se situează sub nivelul preţului minim. Este vorba de Nădlac, Beiuş, Huedin, Cernavodă, Întorsura Buzăului, Vlahiţa, Taşca, Vatra Dornei, Călimăneşti, localităţi în care energia termică este produsă din surse neconvenţionale, de tipul apă geotermală, rumeguş. Statul va suporta pentru o perioadă de 3-4 ani, maximum 45% din costurile de achiziţie a combustibilului pentru centralele termice, iar autorităţile locale vor fi obligate să acorde o subvenţie de minimum 10% din preţul gigacaloriei.
Preţuril