Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La un pas de medalii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 octombrie 2006 ·

Delegatia României prezenta la Campionatele Mondiale de scrima, care se desfasoara in aceste zile in Italia, la Torino, nu a reusit sa obtina inca nici o medalie. Dupa ce Mihai Covaliu, campion mondial de sabie in 2005 si campion european in acest an, a dezamagit, clasându-se in final pe locul noua, fiind invins in optimi de polonezul Mateusz Gorski (scor 15-14), sperantele se puneau in spadasine. Cu rezultate foarte bune la juniori, sportivele tricolore care s-au pregatit ani buni la Centrul Olimpic de Spada (COS) din Banie nu au izbutit sa câstige vreo medalie la seniori, desi doua dintre ele au fost foarte aproape, oprindu-se in sferturi. Este vorba de stelistele Ana Maria Brânza si Iuliana Maceseanu, care au terminat concursul pe locul cinci, respectiv sapte. Daca depaseau aceasta faza a competitiei, cele doua si-ar fi asigurat cel putin bronzul mondial. Brânza a fost invinsa de unguroaica Timea Nagy cu scorul de 15-11, care avea apoi sa câstige titlul mondial, in timp ce Maceseanu a pierdut in fata estonienei Irina Embrich (10-15), sportiva care a obtinut in final medalia de argint. Iordachioiu, invinsa de Maceseanu Spadasinele din Craiova prezente la aceste Mondiale au iesit din concurs mai devreme. Loredana Iordachioiu si Anca Bacioiu (CSM Craiova - LPS „Petrache Triscu“) au intrat fara probleme pe tabloul de 68, dar s-au oprit in faza eliminatorie. Loredana a mai trecut de un tur, invingând-o pe Nadia Puikyte cu 14-13, pierzând apoi in fata fostei sale colege de la COS, Iuliana Maceseanu (10-15), in vreme ce Bacioiu a fost eliminata de sârboaica Smiljka Rodic (15-14). In competitia masculina de floreta, singurul român de pe tabloul principal, Radu Daraban, a fost invins in primul tur de chinezul Sheng Lei (15-11). In schimb, la feminin, Cristina Stahl a fost a 13-a, dupa victoria in fata japonezei Yoko Makishita (15-6) venind infrângerea la limita cu rusoaica

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, după afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe: Primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat / Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

News.ro acum 42 minute
Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat”, ceea ce este

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 51 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum 34 minute
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 42 minute
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum o ora
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum 35 minute
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°