Virgil Jderescu (Teodor Corban), fost „textilist“, actual „jurnalist“, patron si moderator de televiziune. Emanoil Piscoci (Mircea Andreescu), fost Mos Craciun, fost Mos Gerila, actual pensionar vaduv si insingurat. Tiberiu Manescu (Ion Sapdaru), fost si actual profesor de istorie alcoolic. Acesti trei „oameni marunti“, ce-si duc zilele intr-un orasel de provincie, sint eroii primului lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, distins la Cannes cu prestigiosul premiu Caméra d’Or.
- Membrana comica si nucleul tragic
A fost sau n-a fost? are toate sansele sa combine succesul de critica de care s-a bucurat pina acum cu un binemeritat succes de public, in circuitul cinematografic autohton, deoarece este un film cu doua straturi, accesibil si delectabil pentru toate categoriile de spectatori. Cei mai multi dintre acestia vor fi incintati de membrana comica ce captuseste povestea, insa cu adevarat cistigati vor fi cei care vor ajunge la nucleul ei tragic (acesta devine evident spre final, datorita ultimei interventii telefonice din cadrul dezbaterii televizate, cind vocea Cocai Bloos este diferentiata sonor de cele anterioare).
Pentru ca, in esenta, A fost sau n-a fost? vorbeste nu despre Revolutia din 1989, ci despre ratare. Raportarea la acest moment istoric nu face altceva decit sa le destepte personajelor constiinta ratarii individuale si colective („am facut si noi revolutie, cum am putut“, spune Piscoci, cel mai rational si mai sincer dintre participantii la talk-show).
Corneliu Porumboiu nu pare deloc un cineast debutant. in filmul sau nimic nu este intimplator, toate detaliile sint perfect integrate in poveste. Regizorul-scenarist stapineste arta de a caracteriza personajele, principale si secundare, din doar citeva tuse. Un bun exemplu este nevasta lui Jderescu (Luminita Gheorghiu); ea iese in evidenta prin tertipurile la care ap