Primarul PD al orasului Ocna Mures (judetul Alba), Sorin Cristea, a fost amendat de Prefectura cu 100 de milioane de lei vechi, ca urmare a intarzierilor mari inregistrate in aplicarea legilor fondului funciar. Potrivit prefectului Cosmin Covaciu, edilul a convocat in 5 luni doar 3 sedinte ale comisiei locale de fond funciar.
"Cererile erau discutate intr-o anumita sedinta, iar hotararile se emiteau dupa cateva luni, fara a fi convocata intalnirea membrilor comisiei. Acest lucru este foarte grav, avand in vedere ca decizia poate fi atacata, cu sanse mari de anulare, in instanta.
De asemenea, in urma controlului efectuat la Ocna Mures s-a mai constatat ca in procesele-verbale de sedinta se discuta un anumit lucru, in timp ce hotararea referitoare la cazul respectiv cuprindea cu totul altceva", a mai spus Covaciu.
De cealalta parte, primarul Sorin Cristea nu a parut foarte afectat de incasarea amenzii de 100 de milioane lei. Mai mult, el a afirmat ca nu a primit nici o sanctiune, completand ca reprezentantii Prefecturii i-au dat doar un termen, pana luni, 9 octombrie, pana la care trebuie sa finalizeze aproximativ 30 de dosare, a caror solutionare a fost intarziata.
"Poate ca trebuia sa lucram intr-un ritm mai intens, dar au fost multe cazuri in care a trebuit sa completam dosare pentru ca nu am stiut de toate documentele necesare. Suntem la un nivel de 85-87 la suta in ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar", a adaugat Sorin Cristea.
O masura de amendare cu 100 de milioane de lei a fost luata din aceleasi motive, in urma cu cateva luni, si impotriva primarului din comuna Jidvei, Ioan Horhat (PD).
Prefectul Cosmin Covaciu a mai declarat ca este posibil sa mai fie aplicate astfel de sanctiuni si in zilele urmatoare. Echip