Primarul Sibiului, Klaus Johannis, are un nou fin. Dupa Andreas Huber, proprietarul societatii „Autohaus Huber”, Johannis l-a cununat in aceasta vara pe Paul Porr, presedintele Forumului Democrat German pe Transilvania. Porr este noul sef al Sectiei Medicala I. Desi a locuit peste 30 de ani la Cluj, presedintele spune ca balanta a inclinat, in cele din urma, in favoarea Sibiului.
Motivele au fost de natura profesionala, dar si extraprofesionala: este pe jumatate sibian, dupa mama, iar sotia sa, Corina, este, de asemenea, din Sibiu. „In urma cu mai bine un an, Liviu Cocora, fostul decan al Facultatii de Medicina «Victor Papilian», mi-a propus venirea la Sibiu. Am fost destul de reticent la inceput.
Am petrecut peste 30 de ani in Cluj, am lucrat la Clinica a III-a Medicala Cluj si am fost directorul Spitalului Clinic de Adulti din Cluj, in perioada 1996-2000. Sunt „Cetatean de Onoare al Clujului”. Pe parcursul ultimului an, insa, s-au adunat atatea motive pro venirii mele la Sibiu, incat sunt aici.
In acest fel, si legaturile mele cu Forumul sunt mult mai stranse”, a spus Paul Porr.
Pentru ca sunt prieteni de foarte multi ani, primarul Klaus Johannis este unul dintre nasii de cununie ai lui Paul Porr. „Nunta a fost la Cluj, in luna iulie. Klaus Johannis este unul dintre cei doi nasi ai mei. Al doilea nas este din Cluj. Eu sunt presedintele FDGR pe Transilvania, iar Klaus Johannis este presedintele FDGR pe tara. Ne cunoastem de foarte mult timp si suntem buni prieteni”, a adaugat Porr.
Spital regional
Presedintele FDG pe Transilvania se declara multumit de transformarile prin care trece Sibiul. “Este, poate, cel mai dinamic oras din tara. Este in plina dezvoltare, are o atmosfera prielnica atat cultural, dar si economic, pe cand alte