„Ce urit traiti, domnilor!“, ne arunca adevarul drept in fata un personaj cehovian, sastisit deja de mizeriile acestei lumi, acum peste o suta de ani. Ce s-ar mai fi putut adauga la spusele lui, daca ar fi fost contemporan cu noi si ar fi avut sansa-nesansa sa se mai si uite la televizorul care, chiar daca nu ne saraceste viata, nici nu reuseste sa ne-o imbogateasca in vreun fel. Sigur ca n-ar fi treaba intregului audiovizual sa ne faca fericiti si cu chef de viata. Sigur ca nu ziarele si buletinele de stiri ne (o)rinduiesc ritmul diurn si fitness-ul sufletesc.
Dar nici nu putem ramine imuni si indiferenti la provocarile faptului imediat.
O stire transmisa pe teletext, ca moartea lui Virgil Ierunca, nu are cum sa nu ne afecteze. Se inchide, prin disparitia acestui tenace si lucid intelectual roman, o pagina de istorie a Romaniei. Ani in sir, Radio Europa Libera a insemnat o voce a sperantei. Citeva nume, unele doar simple pseudonime, altele de mare prestigiu, au intretinut indirjirea necedarii. Poate ca nu multa lume mai credea in prabusirea comunismului, poate ca multi dintre cei care chiar au crezut si au murit pentru asta nu mai vedeau o posibila eliberare. Dar au crezut ca se poate trai si altfel.
O iluzie ca ar fi posibil sa traim si altfel, o nazuinta spre un simplu adevar, ca macar ascultind citeva adevaruri despre noi si despre cum traim noi, putem gindi ceea ce nu se putea spune cu voce tare. Virgil Ierunca a fost multi ani, alaturi de Monica Lovinescu de care nici moartea nu-l poate desparti, una dintre aceste voci care nu au obosit sa clameze adevarul. Despre istoria si viata romanilor, despre politica si ideologie, despre ravagiile produse asupra spiritului in absenta libertatii de expresie. Unul dintre acei intelectuali care nu au cedat in fata mizeriilor si adversitatilor de tot felul. Unul dintre acei intelectuali car
