1. Bucuresti, Capitala Provinciei
Strada Grigore Alexandrescu numarul 21, sector 1, Bucuresti.
Nici astazi nu sunt sigur ca n-a fost doar un vis.
Memoria mea, cea lenesa, amana de ani de zile adevarul zilelor acelora; pe ea, pe memorie, o intereseaza doar povestea.
...Eram in drum spre mare - exodul anual al provinciei, cu halta de lux, Bucuresti. Era momentul acela in care rudele "norocoase" isi faceau datoria fata de familie, gazduind neamurile o zi, doua, in orasul de unde rasarea soarele romanesc.
Ai mei imi povestisera despre "tanti Lucretia" si mai ales despre Mia, un fel de superba "oaie neagra" a familiei, cele doua repere pe care le-am retinut, legate de doua locatii precise - Strada dr. Lister si Piata Rosetti - si iata ca acum, in sfarsit, probam realitatea...
Anul acela era o situatie speciala; concediul tatei fusese astfel aranjat incat, la trecerea prin Bucuresti, sa prindem spectacolul lui Mugur, la Opera. Mugur?! Mugur era, de departe, vedeta familiei, omul care urca "pe scena", omul care avea turnee in strainatate. Si prima persoana publica pe care o cunosteam si care era neam cu mine. Pentru mine, locul a insemnat, mereu Omul. Nimic nu s-a intiparit in mintea mea daca n-a fost legat, cu un fir cat de subtire, de un Om. Am pretuit, mai presus de orice, omul.
Pana atunci, "in Vale", unde locuiam, Valea Jiului, in Valea plangerii cum i se spunea, atunci si acum, numaram pe degete oamenii de vaza pe care-i cunoscusem - Pataki, profesorul meu de vioara care era unchiul sopranei Georgeta Stoleru, si Lucaciu, pianistul corepetitor de la orchestra Casei de cultura din Petrosani - fratele Ilenei Lucaciu, provinciali si ei, in familiile lor, dar, oricum era ceva. Si apoi, dintr-o data am aflat ca exista Mugur, unchiul meu - nu mai trebuia sa spun la scoala ca "tata e prieten cu Cutare..." pentru a-mi casti
