În luna martie 2006, Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti a lansat un program de creaţie experimentală, CorpoRealităţi. în prima etapă a acestui program, intitulată Contaminări, au fost invitaţi un grup de scriitori, artişti vizuali şi jurnalişti, care au avut acces la toate proiectele care se desfăşurau în Centru - ateliere, repetiţii, cursuri, spectacole - iar la sfârşitul etapei, participanţii au fost invitaţi să formuleze un "răspuns" la experienţa avută. Răspusurile au fost, cum era de aşteptat, cât se poate de diferite: unele exprimate în cuvinte altele în imagini, unele legate direct de cele văzute altele transformând experienţa trăită într-un pretext pentru exprimarea unui univers propriu.

Pentru cronicarul de dans, un prim punct de interes al acestui demers îl constituie "mărturisirile" făcute cu acest prilej, de unii dintre dansatorii şi coregrafii de dans contemporan, unora dintre invitaţi, deoarece am fost astfel introduşi în mentalul acestor creatori. Şi felul lor de a gândi ridică o serie de probleme privind creaţia, care transpar în modul de lucru şi în ceea ce ne oferă ca operă coregrafică, aşa cum s-a putut vedea şi în recenta premieră, 100% Dans, prezentată la Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti, la mijlocul lunii septembrie.

Cele mai multe "mărturii" le-am cules din "răspunsul" dat de scriitoarea Simona Popescu, coparticipantă la experimentul CorpoRealităţi, iar pe altele le ştiam din declaraţii anterioare ale tinerilor coregrafi şi dansatori.

Printre cele mai şocante atitudini ale acestora este aceea că, de o bună bucată de vreme, dansatorii de dans contemporan, în mod paradoxal, au refuzat să se mai exprime prin dans. Astfel, Mihai Mihalcea vorbea nu de mult despre "Refuzul propriu temporar de a mă mişca, în absenţa unui răspuns mulţumitor la întrebările pe care le am despre mişcare", iar Manuel Pel