Pentru cei care ştiu cine-a fost Virgil Ierunca, acest articol este cu siguranţă inutil. El nu poate fi decât o palidă recapitulare a unor lucruri ce făceau parte din porţia de anticorpi a românilor sufocaţi de propaganda comunistă. Pentru cei care n-au prins extraordinarele sale emisiuni de la "Europa Liberă", articolul va părea de asemenea inutil. Într-adevăr, cum să explici cuiva care nu aştepta cu înfrigurare emisiunea sa de fiecare săptămână - "Povestea vorbei" -, precum şi cronica literară din cadrul "Actualităţii româneşti" ce efect aveau asupra ascultătorilor cuvintele sale. Bursa valorilor culturale - aşa cum era şi cât funcţiona în ultimele decenii ale comunismului - a fost puternic marcată de viziunea acestui bărbat distins, a cărui splendidă limbă românească suna minunat într-o epocă în care demonismul comunist reuşise să pervertească - transformând-o într-un lătrat sinistru - până şi dulceaţa rostirii.

Comentariile literare şi culturale ale lui Virgil Ierunca nu erau, însă, decât ochiul unor cercuri concentrice din ce în ce mai largi, pe măsură ce şurubul represiunii comuniste se strângea. De la cronicile de carte - îndeosebi de poezie -, emisiunile lui Virgil Ierunca au virat, devenind veritabile tribune ale dizidenţei est-europene, iar atunci când a fost posibil, chiar ale dizidenţei româneşti. Cărţile lui Paul Goma, scrise în ţară sau în exil, au fost transformate în foiletoanele radiofonice gândite în cadrul unei strategii etice mai largi. Textele lui Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol şi-ale celorlalţi oameni curajoşi, au intrat în conştiinţa românilor exclusiv prin emisiunile lui Virgil Ierunca şi ale Monicăi Lovinescu.

Într-o ţară în care opoziţia fusese demult călcată în picioare, vocea câtorva oameni adunaţi în jurul unui microfon reuşea să echilibreze măcar sufletele, dacă nu situaţia economic