Ce inseamna a iubi cultura franceza, Franta, spiritul francez? In unele cazuri, nimic altceva decat a detesta cu egalainversunare o alta cultura, un alt spirit: de exemplu, pe cel german sau pe cel anglo-saxon. Nu trebuie sa ne crispeze prea mult acest adevar: el are la baza faptul simplu ca iubirea - pentru o persoana ori pentru o tara, ori pentru o cultura- e exclusivistasi ca, daca ea este contrariul urii, este totodata opusul indiferentei. E greu, poate imposibil sa iubesti deopotriva lucruri, insusiri contrare: in acest caz, daca un contrariu atrage iubirea, celalalt devine obiectul urii sau al dispretului. Moderatia, gradatia par excluse, mai cu seama daca una dintre pasiuni e puternica. Un notoriu exemplu pentru o asemenea iubire l-a dat candva Friedrich Nietzsche. Nietzsche iubea cu pasiune Franta si detesta cu aceeasi pasiune Germania, mai ales sub intruchiparea militaroasei, nationalistei si trufasei Germanii wilhelmine. Iata cateva exemple: Educatie, cultura: "Nu cred decat in educatia franceza- scrie el in Ecce homo -si consider tot ceea ce altfel se numeste in Europa educatie drept o neintelegere - ca sa nu mai vorbesc despre educatia germana. Daca mai exista cazuri de oameni educati in Germania, ei sunt - continua Nietzsche - de origine franceza, precum Cosima Wagner". Carti: putinele carti la care filosoful revine neincetat sunt un mic numar de autori francezi mai vechi: Pascal "pe care nu-l citesc, ci il iubesc ca pe cea mai educativa victima a crestinismului"; apoi pe Montaigne, Molière, Corneille si Racine ii reciteste nu fara"o manie launtricaimpotriva unui geniu pustiu precum Shakespeare"! Ii plac si autori francezi moderni, precum Pierre Bourget, Pierre Loti, Anatole France, si "un latin autentic, Guy de Maupassant, caruia ii sunt in special devotat"si, mai presus de toate, il adora pe Stendhal. Necazul - adauga Nietzsche - cu unii dintre scriito