Am să încep cu motivul pe care nimeni nu-l recunoaşte atunci cînd aducem vorba despre fostul nostru şef: chiar mi-e dor de el. E o slăbiciune pentru care, fără îndoială, m-ar fi mitraliat cu cîteva vorbe grele, proaspete şi pline de energia telurică a omului lipsit de îndoieli. Nu se cuvenea să vorbeşti despre el în companie - doar despre brand, produs, marfă audiovizuală, layout. Cu toate astea, compania nu era despre nimic altceva decît despre Sîrbu, într-un fel insidios şi în acelaşi timp perfect natural. De la "te uiţi şi cîştigi" la "gîndeşte liber", sloganele astea au fost ale lui. Discursul brandului era de fapt discursul unui om, care avea ceva de spus românilor, angajaţi sau nu: "băăă, fiţi moderni şi deştepţi, că va ia mama dracului!". Pe noi ne-a luat. Ne-a luat şi ne-a angajat în atelierul lui decorat cu aripi de înger, care ne-a devenit şi casă. Eu am intrat într-o zi de decembrie a anului 1995 şi-am ieşit după cîteva secunde, măsurate pămînteşte în 8 ani. În cîteva secunde astea au trecut sute de jurnale, două-trei-o-mie de ediţii speciale şi-un ziar, plus cea mai mare parte a tinereţii, pe care alţii au pierdut-o iresponsabil. Trăind. Dar timpul trece repede cînd eşti îngrozit. Şi eram în fiecare clipă. La început, că ar putea intra peste noi în redacţie şi descoperi o virgulă aiurea, un cadru "murdar", o ştire insuficient exploatată. Apoi că ar putea suna, sîmbătă noaptea la ora 2, pentru încă o şedinţă despre un proiect care avea deja 100 de pagini scrise în noaptea precedentă. Nici nu mai ştiu dacă întîlnirile astea se întîmplau aşa de des, însă am rămas cu sentimentul că se puteau întîmpla oricînd. Şi că niciodată nu ai făcut destul pentru ca mîine, marfa ta să fie - cum îi plăcea să zică într-o vreme - outstanding. Un om mai slab de înger ar fi urît, după o vreme, perfecţiunea pe care ne-o cerea. Dar îngerii rămîneau afară, ţinuţi la distanţă