Un batran invatator pensionar, veche cunostinta, imi trimite o lunga si oarecum bizara misiva. In iarna, omul asta face nouazeci si trei de ani. E sanatos tun, la trup si la minte. Traieste ca un patriarh, in satul natal, unde a fost dascal pentru mai multe generatii. Desi singur de multa vreme, se poate spune ca exista biblic, inconjurat de fii si fiice, nepoti, stranepoti, nenumarate rubedenii, un adevarat clan. Raspanditi prin tara si de la un timp in lumea larga, ei se aduna, cel putin o data la doi ani, toti, in casa lui cu multe odai si in ograda lui, unde mai sunt doua case mai mici, curat Creanga in povestea asta, altadata... Isi lucreaza gradina, via, livada, ogorul. Creste animale. Citeste zilnic gazeta lui, e mai la curent decat mine cu niscai autori tineri.
Casa lui e plina de carti, vreo zece mii, sustine el. Ii si place sa taie curbele si sa apese oricat de riscant pedala de acceleratie, nu se teme de amenzi. Stie sa aleaga pe loc din rafturi orice carte ii ceri. Incredibil, eu il gandesc mai degraba ca pe un personaj de roman. Adevaratele romane, marile constructii epice din secolul XIX. Incat proiectia mea il scoate din realitate. S-ar putea chiar sa nu existe!
Bref, ce ii veni batranului, ca intr-o noapte se apuca
de-l reciti pe popa Grama. Poate prea putini mai stiu astazi cine fu parintelul. Pe la 1890, parca, si anume chiar in Roma cea Mica de peste munti, acest umil slujbas al bunului Dumnezeu pe pamant a scris o cartulie (Galaxia Grama) in care Eminescu este tocat marunt si spurcat in fel si chip, om si opera.
Pornind de la cartea asta, batranul invatator o lua rabdator la vale, pana in zilele noastre. O mica istorie, zice el, a inamicilor lui Eminescu. Citesc. Habar nu aveam ca sunt asa de multi! Mosneagul nu se implica. Deloc pedant sau scolareste suparacios, fara fandoseli, nici vorba de invectiva. Rece, sine ira e
