Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul multilateral pregătit va eşua în viaţă

Publicat in Adevarul, vineri 6 octombrie 2006 · ·

Lecţiile de înot, engleză, călărie sau dans - considerate un abuz emoţional dacă suprasolicită micul şcolar de Psihiatrie Pedriatică de la Spitalul Obregia.

Nici măcar copiii din familiile sărace nu scapă de suprasolicitare, pentru că ei sunt puşi de părinţi să înveţe din greu pentru a-şi depăşi condiţia materială. În ambele cazuri, ajung să sufere traume, cu repercusiuni ireversibile. "Vin la noi cu cefalee sau din cauza refuzului şcolar. Pe termen lung, comportamentul social şi personalitatea vor avea de suferit. Adultul astfel abuzat în copilărie nu se va integra în grupuri de prieteni şi nu va fi fericit, ajungând ca la adolescenţă să nu mai facă nimic cu plăcere. Era mai sănătoasă joaca din spatele blocului pentru că însemna sport, socializare, relaţionare în echipă, creşterea abilităţilor motorii şi de performanţă cognitivă… şi, până la urmă, dădea libertatea de a alege şi o stare de bine", a mai adăugat conf. dr. Iuliana Dobrescu.

Două ore de meditaţii pe săptămână, de ajuns

Din 2000 şi până acum, cazurile de suprasolicitare s-au dublat şi sunt în continuă creştere. "Dacă înainte aveam două cazuri pe lună, acum am măcar unul pe săptămână, ne spune conf. Dobrescu. Între 2 şi 8 la sută din copiii care ajung la psihiatru au depresie şi necesită spitalizare. "Din păcate, până la 10 ani, copilul nu protestează. Vă dau exemplul unei fetiţe dintr-o familie de muzicieni. Ea face, în afara şcolii, călărie, înot, scrimă şi canto. Pe lângă aceste activităţi, mai are şi meditaţii la engleză şi germană. Nu are decât 10 ani. A adus-o bunica, din cauza durerilor de cap, iar fetiţa ne-a spus că nu mai are timp de joacă. Tot din cauza suprasolicitării a venit la noi un alt copil, care avea dureri de cap şi greaţă tocmai înainte de a pleca la şcoală. În discuţia pe care am avut-o am aflat că acest copil avea trei caiete: unul pentru învăţătoare, unul pentru ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 27 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 54 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 36 minute
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°