Ca saintelegem cauzele actualelor derive inerente intoarcerii interesului public catre problema mostenirii comunismului si, mai ales, ca sa evaluam riscurile acestui proces, ar trebui sainvatam lectiile anilor ‘90, mai ales cele ale utilizarii anticomunismului in scopuri partizane. Aici nu vreau sa ma refer decat la un element care, de cand mi-am scris teza de doctorat pe un subiect ce includea aceasta problematica, mi se pare determinant. Este vorba de faptul ca accentul politico-moral pe clivajul intre "Noi"si "Ei" facea ca toti cei care acceptau, intr-unfel sau altul, sa sustina formatiunile politice ce se declarau anticomuniste erau absolviti de trecutul lor, de cele mai multe ori fara ca acesta sa fie asumat si condamnat. Spre exemplu, ziarul Romania libera era cel mai important sustinator al Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, dar avea un "lustrabil" ca director onorific; PNTCD si PNL ii sustin pe Radu Vasile sau Daniel Daianu, desi le cunosc trecutul. Si trecutul postcomunist este rapid iertat si chiar uitat, ca in cazul fostului ministru al Culturii, Ion Caramitru, care se transformase in cateva luni din apropiat al lui Ion Iliescu in timpul manifestatiei din Piata Universitatii, in orator (vag fluierat) la mitingul fondator al Aliantei Civice din 15 noiembrie 1990. Iar exemplele ar putea continua. Ce trebuie retinuta este inconsecventa si dubla masura. Acestea au dus dupa 1996 la renuntarea de catre Emil Constantinescu si partidele din CDR la macar incercarea de initiere a legiferarii Punctului 8. Dar, mai grava decat inconsecventa, este o consecinta a acesteia, care este pierderea capacitatii anticomunistilor de a detecta chiar in comportamentul lor reminiscente ale culturii politice leniniste. Iar cea mai grava dintre ele este ideea ca"scopul scuza mijloacele", prin care bunele intentii sunt instrumentalizate in scopuri ce nu au nimic de-a face cu