Intr-un moment care poate fi considerat unul dintre cele mai grele pentru destinul sau politic, Adrian Nastase a acceptat sa vorbeasca cu ZIUA de Cluj, intr-un amplu interviu, din care publicam astazi o prima sectiune.
In aceasta prima parte, cunoastem un Adrian Nastase rece fata de politica si, in acelasi timp, entuziasmat de conceptele ei, ii descoperim pasiunea pentru arta, istorie si lectura, ii aflam regretele si promisiunile.
Cu o franchete greu de recunoscut la fostul premier, acesta explica de ce si cum a devenit inamicul numarul unu al presei, ce s-a intamplat cu oamenii din jurul sau, pe care i-a sprijinit si carel-au abandonat, relatia sa cu presedintele Traian Basescu si culisele alegerilor prezidentiale din 2004
Domnule Nastase, va spun de la inceput ca nu vreau sa discutam nici despre termopane, nici despre afise electorale. Prima data cand v-am cunoscut, Emil Boc era lector, eu eram student la Stiinte Politice la Cluj, si am venit cu un grup de studenti cu dansul ca indrumator de an, iar dumneavoastra erati presedintele Camerei Deputatilor.
Ne-ati invitat la Bucuresti cu ocazia reuniunii interparlamentare din 1995...
Pe mine ma mira, intr-un fel, ca in tot contextul acesta, al reuniunii francofoniei, nimeni nu a spus ca, in Romania, a mai fost o reuniune, totusi destul de ampla, cu mai multi oameni decat au fost acum, in toamna lui ’95 Au fost atunci 120 si ceva de delegatii. N-a fost chiar un fleac. Dar, nu-i asa, memoria e extrem de selectiva...
Atunci, cand v-am cunoscut prima data, v-am intrebat daca aveti timp sa cititi si ce cititi. Era o carte tradusa de foarte curand la Humanitas, Despre libertate - John Stuart Mill, o aveati si o citeati. De trei saptamani abia fusese scoasa pe piata, am ramas impresionati.
