Paradoxul nu este pentru cei slabi de înger, aşa că se poate spune că românii, care trăiesc zi de zi printre paradoxuri, sînt nişte oameni curajoşi. Sînt şi eu unul - un paradox, vreau să spun. Iată cîteva din paradoxurile românilor:

- toţi iubesc România, dar vor să plece din ţară cît mai repede;

- toţi au o grămadă de idei, dar nici o leţcaie;

- toţi spun că oamenii sînt de treabă, dar că Guvernul e de cacao;

- scriitorii şi intelectualii se tot perie reciproc, dar aţîţă războiul între generaţii; tinerii vor ca bătrînii să-şi mărturisească păcatele trecutului, iar bătrînii cred că tinerii nu ştiu nimic despre istorie şi, în plus, sînt impertinenţi;

- (aproape) toţi ridică în slăvi democraţia, dar găsesc dezgustătoare lucrarea ei;

- toţi sînt de acord că toată lumea este coruptă, mai puţin cei de faţă;

- toţi ştiu că oficialii sînt corupţi, dar tot le dau şpagă dacă au ocazia;

- toţi vorbesc frumos despre drepturile minorităţilor şi despre tratamentele umane datorate animalelor, dar cînd îi strîngi cu uşa, recunosc că o fac doar ca să intre în Uniunea Europeană;

- toţi vor să intre în Uniunea Europeană, dar fiecare în parte se teme şi, în secret, chiar dispreţuieşte Uniunea;

- toţi ştiu că Securitatea încă mai conduce ţara, prin intermediul politicienilor şi al milionarilor nou-nouţi;

- toţi sînt de acord că presa este liberă, dar şi-ar dori să nu mai dea atîtea ştiri negative şi, oricum, ştiu că presa e în mîinile Securităţii;

- toţi cred că înţeleg cum e treaba cu capitalismul, dar şi-ar dori, la o adică, sistem sanitar, educaţie şi servicii publice socialiste;

- toţi vor ca dosarele Securităţii să fie deschise, dar acestea sînt deschise doar selectiv, printr-o luptă darwiniană pentru (un dram de) putere;

- toţi sînt şi avangardişti, şi tradiţionalişti.

Acestea fiind zis