Jurnalul lui Gala Galaction, unul dintre cele ţinute peste jumătate de secol, comparabil din acest punct de vedere cu însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu, a avut, până în 1989, o soartă postumă nefericită. Publicat mai întâi în 1977, a apărut cu textul masiv cenzurat, până la desfigurare. Neobositul editor, de o viaţă devotat scriitorului, Teodor Vârgolici, l-a reluat între 1996-2003, dând o nouă ediţie, de astă dată, integrală, restituind numeroasele pasaje eliminate. Se credea, prin această publicare, că opera memorialistică a lui Gala Galaction a fost încheiată. Nu era aşa, căci destul de curând s-a produs o revelatoare surpriză. Familia nu-i încredinţase editorului ultimele caiete conţinând însemnările din anii 1947-1952, pentru motivul că ele erau, în cea mai mare parte, religioase, ceea ce este adevărat, şi mai ales pentru că se dovedeau profund anticomuniste. Poate că şi uitase de ele, din moment ce nu i le-a predat lui Teodor Vârgolici în anii amintiţi când acesta publicase în deplină libertate cinci volume ale Jurnalului. Cel pe care-l prezint, fără să aibă indicaţia pe copertă, ar fi al VI-lea.

Să constatăm încă o dată că opiniile politice ale părintelui Galaction, în timp, au fost cam oscilante. înainte şi în anii războiului, el vitupera contra bolşevismului, care "vrea să ne aducă spre epoca troglodită, spre zarea neagră şi bestială de unde am pornit." Când însă "uraganul siberian", cum îl numea, se apropie de Nistru, prevestind înfrângerea sigură a Germaniei naziste, scriitorul alunecă spre un întristător conjuncturalism, explicabil, să zicem şi prin slăbiciunea omenească a fricii. Bolşevicilor, pe care îi anatemizase, le recunoaşte acum - stupoare! - un rol de mărinimoşi salvatori, veniţi să ne... "igenizeze ţara". La 30 august 1944 îi salută pe foştii "tâlhari sovietici" ca pe "dezrobitorii şi aliaţii noştri", care urmau să ne înveţ