- Diverse - nr. 197 / 6 Octombrie, 2006 Marti, 10 octombrie, in Sovata, in Sala de sedinte a primariei, se va desfasura seminarul de informare cu tema "Implicatiile legislatiei din domeniul concurentei si ajutorului de stat la nivelul autoritatilor publice locale". Acest seminar, organizat de Consiliul Concurentei - Directia Monitorizare teritoriala, Inspectoratul de Concurenta Mures, in colaborare cu Primaria orasului Sovata, se inscrie in cadrul actiunilor de promovare a culturii concurentei si este destinat familiarizarii reprezentantilor autoritatilor publice locale cu prevederile si modul de aplicare a legislatiei ajutorului de stat. Dupa cum ne spunea inspector de concurenta Zaharie Deleanu, subiectele care vor fi abordate in cadrul intalnirii de la Sovata se refera la prezentarea unor notiuni de baza din domeniul concurentei si ajutorului de stat referitoare la definitia ajutoarelor de stat, modalitatile de acordare, autorizare si monitorizare a acestora, precum si obligatiile autoritatilor publice, in calitate de furnizori de ajutoare de stat, atat in relatia cu Consiliul Concurentei, cat si in relatiile cu beneficiarii de ajutoare de stat. "Promovarea culturii concurentei in vederea imbunatatirii mediului de afaceri din Romania si a realizarii unui mediu concurential normal reprezinta unul din obiectivele majore ale Consiliului Concurentei. Din aceasta perspectiva, Consiliul Concurentei urmareste implementarea unui vast program de actiuni specifice in vederea organizarii de seminarii, mese rotunde, dezbateri cu autoritatile centrale si locale, cu mediul de afaceri, mediul academic, organizatiile patronale si instantele judecatoresti din tara noastra", ne-a mai spus domnul Deleanu. FLORENTIN DEAC - Diverse - nr. 197 / 6 Octombrie, 2006 Marti, 10 octombrie, in Sovata, in Sala de sedinte a primariei, se va desfasura seminarul de informare cu tema "Implicatii