Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea de cumpărare a mai coborât o treaptă

Publicat in Adevarul, vineri 6 octombrie 2006 ·

calculat ca raport între salariu şi inflaţie, a fost de 100,0 la sută. Altfel spus, creşterea salarială din august faţă de iulie a fost egală cu media scumpirilor înregistrată în ultima calculat ca raport între salariu şi inflaţie, a fost de 100,0 la sută. Altfel spus, creşterea salarială din august faţă de iulie a fost egală cu media scumpirilor înregistrată în ultima lună de vară. Creşterile pe diferite sectoare economice ale câştigului salarial mediu net în luna august 2006 faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime sau realizării de producţii mai mari. Cea mai mare creştere, de peste 15 la sută, s-a înregistrat în industria minieră. La polul opus, scăderile de salarii au fost determinate de acordarea de prime în luna anterioară sau de realizarea unei producţii mai mici. Cea mai drastică scădere, cu mai mult de 5%, s-a înregistrat în industria mijloacelor de transport rutier.

În raport cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 91,1 la sută, egal cu cel înregistrat în luna iulie 2006.

Top 10 - cele mai mari salarii

1. Intermedieri financiare - 2.326 RON

2. Fabricarea produselor din tutun - 2.010 RON

3. Transporturi aeriene - 1.849 RON

4. Asigurări şi case de pensii - 1.595 RON

5. Industria extractivă - 1.587 RON

6. Industria minieră - 1.480 RON

7. Energie - 1.452 RON

8. Poştă şi telecomunicaţii - 1.344 RON

9. Informatică - 1.333 RON

10. Administraţie publică - 1.302 RON

Top 10 - cele mai mici salarii

1. Prelucrarea lemnului - 509 RON

2. Tăbăcirea şi finisarea pieilor - 517 RON

3. Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 527 RON

4. Hoteluri şi restaurante - 550 RON

5. Producţia de mobilier - 576 RON

6. Producţia de tehnică de calcul - 585 RON

7. Fabricarea produselor textile - 589 RON @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum o ora
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 2 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 30 minute
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Autorităţile din Turcia au arestat zeci de utilizatori de social media care au reacţionat la arestarea primarului Istanbulului

Adevarul acum 22 minute
Poliţia turcă a arestat 37 de persoane care au postat mesaje pe social media după arestare primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunţat joi autorităţile turce.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum 24 minute
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

UE ajută Ucraina cu încă un miliard de euro. Care este sursa banilor

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un ajutor suplimentar de un miliard de euro, sub formă de împrumut. Banii destinați reconstrucției Ucrainei după invazia Rusiei din 2022 fac parte dintr-un plan G7 de a trimite zeci de miliarde de euro în următori

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum 2 ore
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

Salvamontiştii din Maramureş intervin pentru găsirea a trei ucraineni, rătăciţi în munţi, cu probleme medicale, fără apă şi provizii

News.ro acum 56 minute
Salvamontiştii din judeţul Maramureş intervin, joi după-amiază, pentru găsirea a trei cetăţeni ucraineni care s-au rătăcit în munţi, ei având probleme medicale. De asemenea, ei le-au spus salvamontiştilor că nu au apă şi provizii. Potrivit Salvamont

Video Ilie Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului European: „Avem nevoie de o economie competitivă și de o apărare europeană consolidată”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut joi, 20 martie 2025, o declarație de presă la Bruxelles, înainte de participarea sa la reuniunea Consiliului European.

Guvernul suedez propune ca poliţia să poată folosi inteligența artificială pentru recunoaştere facială şi alocă fonduri pentru securitate în şcoli

G4Media acum o ora
Guvernul suedez a anunţat joi că va aloca 300 milioane de coroane (27 milioane de euro) pentru măsuri de securitate în şcoli după cel mai grav masacru din istoria recentă a ţării, petrecut în luna februarie la un centru educaţional pentru adulţi, tr

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

0°/12°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°