Pentru că ştiu din propria-mi experienţă de victimă colaterală că şi folclorul contraatacă, am cochetat o clipă cu ideea de a purta ilic antiglonţ la ofensiva folclorică anunţată de Galeria Cervino din Augsburg în cadrul programului "Septembrie Românesc". După ce suferisem deja o serie de traume folclorice în ambalaj de export, mă simţeam ca cetăţeanul de odinioară care, asaltat de chipul şi vocea iubitului conducător din ziare, de la radio şi de la televizor, ajunsese să aibă palpitaţii şi cînd dădea să deschidă o conservă. Nu mai e un secret pentru nimeni că sub numele de cod "folclor" se desfăşoară activităţi pentru care, într-un climat socio-politic neafectat de scuza unei perpetue tranziţii, s-ar lăsa cu dosar penal. Sînt de acord că folclorul trebuie definit dinamic şi că într-o atare definiţie purismul nu şi-ar avea locul, dar o abordare prea laxă a problemei n-ar avea decît un efect laxativ. Plimbîndu-mă acum cîţiva ani pe Lipscani cu rectorul Universităţii din Augsburg, m-am trezit dintr-o dată fără el.

A revenit după o vreme, purtînd triumfător în braţe un vraf de casete achiziţionate de la standurile dotate cu megafoane care animau pe atunci zona. "Mi-am luat folclor românesc", m-a anunţat el mîndru, răsfirîndu-mi sub nas înregistrări cu Fraţii Peşte şi Real B. Incidentul mi-a revenit alarmant în minte înaintea concertului timişorean de la Galeria Cervino.

Temerile mele s-au dovedit însă neîntemeiate. Impecabila prestaţie a grupului Trio Charisma a reabilitat un gen de muzică a cărui validitate constă în coerenţa spontană a interpretării. Concertul timişorenilor Dorin Cuibariu (instrumente de suflat), Eugen Morăriţa (vioară) şi Andreea Groszmuk (pian) a fost de fapt un bis acordat cu o întîrziere de şase luni unui public care în luna februarie a acestui an vibrase frenetic la cele cîteva piese de folclor românesc strecurate în repertoriul p