Decizia lui Traian Basescu de numire a senatorului PSD George Maior in fruntea SRI a incruntat un numar de suporteri prezidentiali din mass-media. A reaparut teama ca seful statului sa nu devina, in cele din urma, o marioneta a oligarhilor.

Pana una-alta, in lipsa unor informatii mai linistitoare despre motivatia obscura a deciziei, logica gestului nu poate fi respinsa pe criterii de natura mai degraba emotionala.

Basescu este, de facto, in buna masura incoltit de fostii sai aliati liberali, aparent dispusi la orice in scopul neutralizarii sale.

Daca ar fi identificat si nominalizat vreun proteguitor al libertatilor civile pentru un post atat de fierbinte precum cel al sefului SRI, PNL ar fi respins, cu mare probabilitate, candidatul Ð exceptand, desigur, cazul in care acesta ar fi semnalat disponibilitatea sa intru ocrotirea respectivului grup de interese.

Machiavelli sau Clausewitz ar fi vazut numaidecat logica deciziei lui Basescu Ð se incheie un armistitiu cu inamicul oficial, pentru a se dedica in extenso tradatorilor ce reprezinta adevarata amenintare.

Nesfanta treime liberalo-conservatoare-udemerista condusa de Tariceanu constituie, in prezent, de departe cea mai activa si periculoasa forta antireformista. Este adevarat ca PSD nu se afla inca pe drumul catre Damasc, de convertire la idealurile cele mai pure precum Apostolul Pavel, dar se afla, totusi, intr-un stadiu de redefinire.

Ca gestul lui Basescu a tulburat si unele ape pesediste a devenit limpede cu ocazia reactiilor afisate de vechea garda Ð Iliescu si Nastase, laolalta cu cinici precum Adrian Severin, nefiind deloc radiosi la aflarea vestii.

La randul ei, Coalitia pentru un Parlament Curat - nava-amiral a societatii civile - se declara tot nemultumita, amintind de ignobilul palmares al voturilor lui Maior. Totusi, partidele sunt acelea ca