Trei evenimente majore au facut recent din Romania centrul atentiei continentale si, as indrazni sa spun, universale: Congresul international al religiilor, Sommet-ul francofoniei si Raportul prin care se certifica intrarea tarii noastre in comunitatea europeana la 1 ianuarie 2007.

Fiecare eveniment in sine are importanta, anvergura si semnificatia lui, dar stransa lor succesiune este mult mai rezonanta si mai convingatoare decat fiecare eveniment luat in parte. Regizata sau nu, aceasta suita de news-uri in contul nostru da bine, da extrem de bine intr-o lume in care de cele mai multe ori doar catastrofele, naturale sau nu, coincid in timp. La urma urmei, europenitatea unei culturi se verifica nu doar prin instrumentarea unor manifestari punctuale, oricat de valabile ar fi ele, cat prin gestionarea simultana, in retea, a unei serii de manifestari complementare simbolic. In acest sens, Romania a trecut cu brio o dificila - si riscanta - proba de aderenta.

Intrarea in Familia E va aduce insa nu doar predictibile schimbari de ordin politic, economic si social, ci si unele schimbari la care ne asteptam mai putin si la care poate ca nu meditam indeajuns. E previzibil, bunaoara, ca se va modifica serios raportul dintre cetatenie si etnie, si e inca de pe acum vizibil ca prima tinde sa ia fata celei de a doua. De altfel, prin cancelariile comunitare se discuta deja posibilitatea instituirii cetateniei europene, ceea ce in sine nu poate fi un lucru rau, numai ca surclasarea apartenentei etnice, impingerea ei in umbra "confortabila" a cetateniei commonwealth-ului continental nu va fi cu siguranta un proces lipsit de convulsii.

Dar un alt raport ne poate pune cu adevarat pe ganduri: cel dintre termenii crestin si european. Sa nu omitem faptul ca Europa nu este totusi decat un cartier al orasului planetar si ca populatia ei nu reprezinta decat un modest procen