Dupa 1990, atitudinea autoritatilor fata de ideea de restituire a proprietatilor confiscate de comunisti a fost in permanenta una de ostilitate. Sistematic, partidul domnilor Iliescu-Nastase-Vacaroiu&comp. a inlocuit reparatia morala pe care Romania o datora fostilor proprietari cu un intreg arsenal de arme juridice si economice. Dupa preluarea puterii, coalitia guvernamentala a incercat, dar din pacate cu foarte putin succes, sa rezolve problemele dificile pe care le are tara noastra in domeniul proprietatii. In acest scop, Executivul si-a asumat in Parlament raspunderea pentru un pachet de proiecte legislative privind terenurile si imobilele nationalizate, principala noutate fiind plata despagubirilor fara o limita maxima catre cei care nu-si pot primi inapoi proprietatile in natura. Intr-o analiza preliminara a cererilor de despagubiri introduse de proprietari, datoria statului roman fata de acestia se ridica la aproximativ 10 miliarde de euro. Pe de alta parte, multe dintre aceste cereri pot fi solutionate prin retrocedarea in natura, fapt care ar diminua intr-o oarecare masura costurile unei asemenea initiative. Dar oricum este vorba de foarte, foarte multi bani, pe care, evident, statul roman nu-i are. De aceea, pentru a-si finanta intreaga actiune de despagubire, Guvernul a infiintat Fondul Proprietatea, un fond de investitii constituit din actiunile ministerelor la diverse societati si din creantele statului in strainatate. Proprietarii vor primi aceste titluri, pe care le pot vinde la bursa sau le pot pastra pentru a obtine dividende. Asa stau lucrurile in teorie. In practica insa problemele aparute lovesc in insasi functionalitatea Fondului, pe care deja unii l-au comparat cu un mega-SAFI. In primul, legislatia nu reglementeaza mecanismul clar de conversie a titlurilor de despagubire in actiuni. Adica un fost proprietar caruia i-a fost evaluata casa, de e