Printre altele, este un film pe care e pacat sa-l rateze purtatorii hainelor de firma din tramvaie, cu atat mai mult cu cat sunt foarte multe sanse sa supravietuiasca fara probleme unui proces de introspectie critica.
Ca sa va asez putin in context, actiunea se refera la o tanara care vrea sa reuseasca in viata, isi doreste o cariera in jurnalism, ajunge oarecum fara sa-si dea seama asistenta celei mai influente figuri din lumea revistelor de moda - o femeie-monstru; isi paraseste incet stilul, prietenii, preocuparile, idealurile si se lasa in voia unei lumi pe care o dispretuia, spunandu-si ca e doar o stratagema pentru a reusi.
Rationamentul era ca va ocupa in cele din urma o pozitie care o va ajuta sa faca mai usor lucrurile pe care le visa, ignorand compromisul implicit.
Mai departe, povestea seamana destul de tare cu o fabula fara o morala apasata, o fabula a carei concluzie poate fi huiduita sau demontata.
Cel putin la fel de impresionanta ca si filmul a fost reactia spectatorilor la final, un amestec gretos de revolta si dispret la care se adauga o uriasa cantitate de disponibilitate catre orice forma de compromis.
Ducand aproape de extrem aceasta atitudine, generalizand adica, se obtine traducerea dorintei de a face absolut orice pentru foarte putin, pentru orice.
Sa tradezi, sa te umilesti, sa faci tot ce poti pentru a parea altceva, altcineva. Aceasta convietuire fortata cu monstrul pe care il ascunde fiecare conduce la o relaxata forma de absolvire.
Nimeni nu este responsabil pentru alegerile discutabile sau oribile pe care le face, e intotdeauna la mijloc contextul si contextul ia de fapt deciziile. Pare ca nu mai exista da sau nu, pare ca acceptarea poate lua asupra sa totul si ca lumea se poate minti linistita mai departe.
Asa ajunge unul care a tras la revoluti
