Pana de curand, Gheorghe Toader, singurul locuitor al satului Badila, isi facea mancarea la lumina lampii. Frigider nu are nici acum. E stapan insa peste un sat pustiu, peste coclauri si pajisti inflorite, peste lupii si ursii care-i dau tarcoale iarna. Pana de curand isi facea mancarea la lumina lampii. Frigider nu are nici acum. E stapan insa peste un sat pustiu, peste coclauri si hartoape, peste pajisti inflorite si livezi incarcate de fructe, peste lupii si ursii care-i dau tarcoale iarna. La 32 de ani, singurul om din satul Badila, Gheorghe Toader, traieste cu convingerea ca numai plecarea la munca in strainatate ar putea sa-i aduca pe viitor o nevasta si un loc printre oameni.

Isi indoaie trupul subtirel, dar vanjos, sprijina mana noduroasa in sold si patrunde in camera joasa. Merge aplecat de spate, face doi pasi si a si traversat odaia mai scunda decat el c-un cap si mica asemenea casutelor din copaci. Gheorghe Toader are 32 de ani si de doi ani, de cand i-a murit mama, a ramas singur intr-un sat intreg. Un sat gol, in care pustietatea se intinde pe 4 km patrati, ca o ceata groasa si infricosatoare. Si care, cel mai adesea iarna, ataca sufletul singuratic al lui Gheorghe mai ceva ca lupii sau ursii care dau tarcoale prin zona, scormonind prin zapada, pe la radacina vreunui copac, doar-doar vor gasi ceva… Acum, doar cele cateva vaci pripasite pe pasunile ce se intind cat vezi cu ochii, cand innobilate de pomi plini de roade, cand uratite de mlastini si de gropi, amintesc ca dealurile sunt din cand in cand luate la pas de vreun om din satele alaturate. "Pe vremuri traiau aici cam 14 familii. Ce frumos era, mai ales seara, cand ne strangeam la claca, la dezvelit de papusoi, la copt dovleci sau la desfacut de fasole", isi aminteste barbatul cu fata rumena si ochii atintiti mai mereu in podeaua din pamant acoperit cu presuri proaspat maturate.

P