Sâmbătă, BC Mureş a învins cu 100 – 61 formaţia CSU Cuadripol Braşov, într-un meci contând pentru Divizia A la baschet masculin.
Noile achiziţii ale echipei mureşene, americanii JuJuan Laray Cooley, Bryan McCullough şi Troy Selvey au încântat publicul din Sala Polivalentă din Târgu Mureş, ducând echipa mureşeană spre o victorie clară împotriva unei echipe braşovene tinere cu mulţi jucători de 17-18 ani.
Meciul a început pe un ton de dominare categoric al echipei mureşene, minutul şase al partidei consemnând un scor incredibil, 17 la 2 în favoarea echipei noastre. Spre finalul sfertului, CSU Braşov a echilibrat meciul, tabela arătând 25 la 10, la finalul acestuia. Coordonaţi în teren de conducătorul de joc american, Laray Cooley, mureşenii nu au cedat iniţiativa şi au intrat la pauză cu un avantaj de 22 de puncte, scor 39 la 17.
BC Mureş a mai forţat în sfertul trei, înscriind 33 de puncte faţă de numai 18 ale echipei braşovene.
CSU Braşov nu şi-a regăsit tempo-ul permiţând pivotul Troy Selvey să înscrie din aproape orice fază la care primea mingea în faţa panoului, iar conducătorul de joc Laray Cooley s-a jucat cu apărarea adversă reuşind coşuri spectaculoase sau pase decisive către coechipieri. În sfertul 4, mureşenii au luat luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, fiind preocupaţi de pragul psihologic al celor 100 de puncte marcate. CSU Braşov nu a găsit resursele să echilibreze partida, iar diferenţa de scor înregistrată pe tabelă ne scuteşte de alte comentarii.
Cu această victorie clară, BC Mureş a păşit cu dreptul în campionatul 2006-2007.
Marcatorii echipei mureşene au fost Troy Selvey cu 30 de puncte, Brian McCullough cu 25 de puncte, Laray Cooley cu 22 de puncte, George Trif cu 13 puncte, Szászgáspár Barnabás cu 6 puncte, Vlad Pora cu 3 puncte şi Daniel Pătru cu un punct.
La finalul meciului, antrenorul echipei