Din nefericire pentru mine, saptamana trecuta am aterizat intr-o Romanie ploioasa. Inainte sa credeti ca veti citi randurile unui alt deziluzionat de tara lui, care abia asteapta o nenorocita de viza de State ca sa poata sa emigreze mai repede, trebuie sa va dezamagesc si sa va spun ca mie inca imi place la noi.

Din nefericire pentru mine, saptamana trecuta am aterizat intr-o Romanie ploioasa. Inainte sa credeti ca veti citi randurile unui alt deziluzionat de tara lui, care abia asteapta o nenorocita de viza de State ca sa poata sa emigreze mai repede, trebuie sa va dezamagesc si sa va spun ca mie inca imi place la noi. Si nu pentru ca am avea cea mai frumoasa tara, cu toate formele de relief, iesire la mare si o delta unica sau pentru ca limba noastra-i o comoara. Nu. Motivul imi ramane inca necunoscut, dar foarte pregnant, drept pentru care nu pot sa-l ignor. De fapt, este la fel de pregnant si tangibil ca traficul in care ramai din ce in ce mai blocat in Bucuresti. Dezamagirea imensa pe care am trait-o la aterizarea despre care va vorbesc s-a revarsat din faptul ca drumul de la aeroport si pana in centru a durat aproape cat zborul de la Paris pana la Bucuresti. Contemplarea bucatilor de asfalt rupte sau in constructie pe parcursul acestei eternitati state la volan mi-a relevat un amanunt pe care din nou nu pot sa-l ignor. Si anume faptul ca cele patru anotimpuri (pentru care in copilarie Doamna ne invata sa fim recunos-catori) nu permit acea mobilitate maxima cu care m-am invatat vara, cand e soare si frumos. Oricat te-ai imbraca, sa mergi pe - 20 de grade cu motocicleta printre masini, mocirla si zapada trebuie sa fie un act sora cu sinuciderea. In aglomeratiile de la orele de varf, orice ATV este la fel de inutil ca un Tico, iar singura optiune viabila, care nu se numeste scuter, ci Tricker - chestia aia micuta cu care se suie acrobatii pe bu