A trait in mai multe lumi ce se razboiau rece. Martor al caderii Romaniei, spera sa fie si martorul renasterii ei.
Priveste pe geamul cafenelei situate la mezaninul unuia dintre blocurile din Piata Unirii. Se adapteaza actualei imagini a capitalei Romaniei. Sau, poate, pur si simplu, isi aduna gandurile. E destul de greu sa aleaga o prioritate a amintirilor povestite.
FUGA DE SCLAVIE. "Aceasta este Romania reala", imi spune Corneliu Popescu. Pe sub fereastra cafenelei se plimba un aurolac despuiat si dezorientat. Isi traieste viitorul intr-un prezent continuu fara griji, dar si fara aspiratii.
Un dejà -vu de acum sase decenii. Lipsurile si mizeria nu se terminasera o data cu razboiul. ABC-ul comunismului impingea Romania intr-o sclavie pe care pe atunci tanarul targovistean nu intentiona sa o cunoasca. Si-a luat toate masurile de precautie si a pornit spre vest. S-a insotit de fugari fara mari obligatii familiale, a identificat "fuehrerii" (cum li se spunea carausilor de transfrontalieri de la granita romano-ungara), a vandut tot ce avea de valoare, cumparand conserve, ciocolata, zahar, 20 de sapunuri si 500 de tigari de fiecare (si pentru ca odata ajunsi in Austria si Germania le puteau folosi drept monede de schimb). Povestea fugii tine pagini intregi intr-unul din volumele de memorii ale lui Corneliu Popescu, "Un roman primar in Venezuela" (Editura Roza Vanturilor in anul 2003).
CLASA A III-A. Traieste, o vreme, la Paris, din imprumuturi facute la conationalii care frecventau biserica ortodoxa din Cartierul Latin. Prin intermediul unor cunostinte din exilul romanesc reuseste sa convinga redactia cotidianului France Soir sa ii publice cateva articole despre o Romanie tocmai ramasa fara rege. Cu licenta in drept obtinuta in tara se inscrie la un doctorat. Cum insa treburile nu se vor indrepta in Romania, alege sa plece in America Latina, la c
