Social-democraţii se gândesc să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva cabinetului Tăriceanu, pe motiv că lucrează ineficient. Lideri din partid susţin, însă, că un astfel de demers ar creea impresia că PSD face jocul PD, grăbind alegerile anticipate şi propun varianta unei moţiuni simple care să vizeze mai mulţi miniştri. Purtătorul de cuvânt la PSD, Cristian Diaconescu, a declarat că, deocamdată, nu s-a luat o decizie în acest sens. Potrivit Agenţiei NewsIn însă, miniştrii vizaţi ar fi doi democraţi – Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, şi Vasile Blaga, ministrul de Interne. Liderii PSD nu şi-au ales întâmplător ţintele. Social-democraţii sunt supăraţi pe liberalii care au acreditat ideea că Partidul Social Democrat se subordonează lui Traian Băsescu. Moţiunea de cenzură va face parte dintr-un arsenal de arme pe care PSD le pregăteşte împotriva lui Traian Băsescu şi a democraţilor. (S.G.)