Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de mii de studenti fictivi la Universitatea Oradea

Publicat in Romania Libera, luni 9 octombrie 2006 ·

Scandalul diplomelor false de la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Oradea ia amploare. In 2003, fostul rector Theodor Maghiar si fiul sau, actualul rector, pe atunci prodecan la Facultatea de Medicina, au eliberat unui italian o diploma in specializarea medicala postuniversitara de Naturopatie, care nu s-a predat niciodata in Romania, cu atat mai putin in Oradea. Avem dovada ca astfel de diplome au mai fost eliberate si pentru alte specializari medicale care, de asemenea, nu au fost predate niciodata la noi in tara. Mai mult, fostul rector Theodor Maghiar a raportat ca in ianuarie si octombrie 2003 Universitatea Oradea are un numar de peste 20.000 de studenti, cu 13.000 mai mult decat arata o numaratoare efectuata de Curtea de Conturi Bihor. Incredibil, dar adevarat. Intr-o adresa a Curtii de Conturi a Romaniei, Camera de Conturi Bihor, Directia de Control Financiar Ulterior (DCFU), nr. 1959 din 16.11.2004, se precizeaza ca in urma verificarii numarului studentilor inscrisi in registrul matricol si in cataloagele existente la facultatile din Universitatea Oradea (UO) s-a constatat ca numarul de studenti transmis catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), pentru stabilirea sumelor cuvenite drept finantare de baza, nu cores-punde numarului de studenti efectivi. Astfel, inspectorii Curtii de Conturi au constatat: "Fata de un numar de 20.599 studenti fizici la 1.01.2003 si 20.820 la 1.10.2003 rezultat din situatiile raportate, prin numararea acestora a rezultat un numar de 7.783 la 1.01.2003 si 7.705 la 1.10.2003". Adica pe 1 ianuarie 2003 erau 12.816 de studenti fictivi, iar pe 1 octombrie, la inceputul anului universitar, erau inregistrati nu mai putin de 13.115 studenti fictivi! Mai nou, o incheiere a aceleiasi DCFU, de aceasta data de anul acesta (n.r. - nr. 4/2.02.2006), constata ca la UO s-au pierdut 6,38 miliarde de lei prin mentinerea in func

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 32 minute
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 10 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 9 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Nicolae Ciucă: Pericolul în România este binomul PSD-AUR

G4Media acum 12 ore
Principalul pericol în România este „binomul PSD-AUR”, a declarat, sâmbătă, la Roman, preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, transmite Agerpres. „La 35 ani de la Revoluţie, în România încă mai încearcă s

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 11 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 12 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°