Cuvantul gaozar transforma cauza noastra din salvgardare in salvare a radacinilor stramosesti de limba si os
Stiam ca integrarea noastra in Europa n-o sa fie usoara. La doar cateva zile dupa ce am aflat ca de la 1 ianuarie 2007 o sa fim europeni a si aparut o mare dezbatere nationala pe o tema pe cat de delicata, pe atat de complicata. Asadar, in calea integrarii noastre a aparut cuvantul gaozar. Un bun prilej de vorbe care sa ne arate, plecand de la cuvantul cu pricina, unde suntem in raport cu Europa si, mai ales, cine suntem. Din nefericire pentru originalitatea si specificul national, agentiile de presa au facut din "gaozarul nostru" "pederastul nostru". Asta si cu ajutorul "Dictionarului Explicativ al Limbii Romane" care, spre surprinderea mea, nu ne ajuta deloc atunci cand vine vorba de apararea noastra in fata Coanei Europa. Asadar, din cate stiu eu, "gaozar" poate sa insemne un "om mic, de nimic", un ins neinsemnat, de doi bani. De aici si expresia mai des folosita si intalnita de "mic gaozar". Ceea ce inseamna ca n-ar putea sa existe si un "mare gaozar". Cel putin din punct de vedere al vocabularului. Asadar, tocmai cand sa desfacem sampania pe care o tinem la rece de mii de ani, ne-am trezit in fata unei probleme la care nu ne-am gandit niciodata. Pe foaia noastra de parcurs a aparut pe neasteptate "acest" gaozar care, iertata sa-mi fie expresia, schimba cu totul, dar cu totul datele integrarii noastre. Steguletele galbene si rosii aproape ca nici nu mai conteaza odata ajunsi aci, la aceasta confruntare etimologica si semantica. Astfel, cuvantul gaozar transforma cauza noastra din salvgardare in salvare a radacinilor stramosesti de limba si os. Este un moment greu de care cred ca, totusi, ar trebui sa profitam. Nu cred ca e bine sa ne lasam intimidati de comisarii europeni, ci, dimpotriva, trebuie sa facem din "gaozarul" nostru pretextul