Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Mediului ne linisteste

Publicat in Curierul, luni 9 octombrie 2006 ·

Pata de petrol de pe Dunare a fost aproape eliminata, iar efectele poluarii diminuate, potrivit ultimelor masuratori efectuate de specialistii Apelor Romane, a anuntat ministrul Mediului, Sulfina Barbu. "Situatia petei de petrol de pe Dunare, aparuta saptamana trecuta, este sub control, amenintarea este inchisa, dar autoritatile vor supraveghea situatia pana la ora 20.00, urmand apoi patrularea obisnuita", a afirmat ministrul Mediului. Potrivit ministrului, pana in prezent nu a fost afectata niciuna din prizele de apa si nu au fost raportate mortalitati piscicole sau la pasari in localitatile de pe Dunare. "Analizele arata faptul ca in apa nu avem cantitati de petrol peste limitele admise", a precizat Sulfina.

Bulgaria a primit ajutoare romanesti

Pentru eliminarea efectelor poluarii pe Dunare, autoritatile romane au cheltuit peste un milion de lei, a precizat Sulfina Barbu, ea adaugand ca suma va fi recuperata de la poluator, rafinaria sarba de la Prahovo. "Cei 988.000 de lei s-au cheltuit pentru 15 tone de materiale absorbante, 1,6 kilometri de baraje pentru depoluare, orele de munca ale specialistilor, combustibilul, la care se adauga cheltuielile de la Ministerul Transporturilor cu navele depoluante", a spus ministrul Mediului. Valoarea materialelor absorbante si barajele trimise sambata de Executivul de la Bucuresti partii bulgare se ridica, conform notei de fundamentare a Guvernului, la peste 170.000 de lei. Sulfina Barbu a precizat ca asteapta raspuns din partea autoritatilor sarbe privind sanctiunile aplicate rafinariei din Prahovo. Ministrul Mediului a afirmat ca a solicitat o intrevedere, saptamana viitoare, cu omologii sai din Bulgaria si Serbia, pentru a discuta despre eventuale masuri care sa duca la evitarea unor asemenea situatii pe viitor.

Din instalatiile petroliere sarbesti de la Prahovo s-au scurs aproximativ 200 de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 53 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum o ora
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum 2 ore
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°