În afara „axei Washington-Londra-Bucureşti” şi a Mării Negre ca buric al pământului, dl Băsescu mai are o idee fixă: aceea a alegerilor anticipate. Nici după aproape doi ani de predică în pustiu şi de opoziţie feroce din mai toate direcţiile, nu a renunţat la ea, reluându-o recent în varianta în care după aderarea noastră la UE, în ianuarie 2007, odată cu alegerile pentru parlamentul european, ar trebui să se procedeze la alegeri generale anticipate.

Argumentele dlui preşedinte stau în picioare: guvernul actual a fost unul făcut în pripă, sub presiunea neaşteptatei preluări a puterii. Mandatul său a fost unul limitat, atât de lipsa de programe, cât şi de eterogenitatea celor care l-au compus. Odată cu aderarea intrăm într-o altă fază de proiect care cere idei noi şi oameni noi.

Libertatea înseamnă necesitate înţeleasă, spuneau clasicii marxism-leninismului. Definiţia este valabilă şi astăzi, dar parţial. Premierul Tăriceanu şi echipa sa au libertatea de a înţelege diferit faţă de preşedinte necesitatea unor alegeri anticipate. Chiar de a nu o înţelege.

Din punctul lor de vedere mandatul asumat are o durată de patru ani, nu de doi, şi dacă e vorba de schimbări sau de adecvări, acestea se pot face şi din mers, nu neapărat cu preţul aruncării la „lada de gunoi” a istoriei a întregii echipe.

Mai limpede spus, ce vrea Băsescu nu vrea Tăriceanu. Mai mult: ce vrea Băsescu nu vor nici ceilalţi lideri de partide, inclusiv cel care nu poate să o spună cu gura mare - dl Boc.

Pentru aproape toată lumea, statu-quo-ul este condiţia cea mai avantajoasă în care se pot găsi la acest moment. Spuneţi-mi măcar un singur nume de parlamentar care vrea să-şi sfârşească mandatul la 1 ianuarie fără a avea nici cea mai mică garanţie că va figura pe listele viitoare sau că partidul său va atinge pragul electoral. Spuneţi-mi, de ce ar demisiona dl Tăriceanu, ştiin