Dialoguri sentimentale - Monica Davidescu:
"Noi ne-am crescut unul pe celalalt"
- In vara asta, in viata ta s-a produs, cu adevarat, un eveniment: te-ai imbracat in mireasa! Mirele care te-a purtat la altar a fost Aurelian Temisan, barbatul care iti sta alaturi de unsprezece ani. De ce v-ati casatorit asa de tarziu? Va e frica de juramintele nuptiale?
- (rade) Nu stiu. Noi ne-am simtit foarte bine impreuna, legal sau nu. N-am simtit niciodata dorinta sa ne oficializam sentimentele printr-un contract. Suntem doi oameni maturi, cu picioarele pe pamant, doi artisti care stiu ce vor de la carierele lor si care muncesc pentru ambitiile lor profesionale. Ne-am ajutat reciproc, n-am avut nici furtuni domestice, nici dispute, deci nici un motiv sa ne prindem unul pe altul in latul certificatului semnat la primar. Doar ca, in ultima vreme, prietenii, parca intelesi intre ei, au inceput mai in serios, mai in gluma, sa ne bata la cap: "Mai, da voi nu dati o petrecere din aia care se numeste nunta?". Au fost ca picatura chinezeasca. Asa ca pe 13 ianuarie, cand am implinit unsprezece ani de cand ne-am cunoscut, Aurelian s-a prezentat cu verighetele. Apoi, la inceputul lui martie, am zis: "Bine! Facem nunta!", iar pe 3 iunie, am organizat o mare petrecere pentru prieteni, rude, colegi si apropiati, ca sa le inchidem gura tuturor. Fiindca in casa, crede-ma, nu s-a schimbat nimic. Amandoi ne comportam la fel, avem aceleasi indatoriri si obligatii si, mai ales, aceleasi sentimente. Si nici n-a fost vorba de vreun calcul legat de imagine, asa cum s-a spus. Nu ne-a interesat niciodata sa aparem cu orice pret in ziare, ca atunci am fi urzit si noi telenovele cu despartiri si impacari cutremuratoare. Eu, una, pot sa muncesc la fel de bine si casatorita, si necasatorita. Scenic ma exprim la fel.
- Dupa unsprezece ani de viata comuna, se mai poate sp
