Saptamana trecuta, pretul metalului galben s-a aflat pe un trend descendent, el coborand pe piata londoneza de la 600 dolari, la inceputul ei, la 560 dolari, vinerea trecuta.
La aceasta evolutie a contribuit foarte mult scaderea preturilor la petrol, care reduc semnificativ atat riscurile inflationiste la nivel mondial, cat si aprecierea dolarului. Fata de sfarsitul anului trecut, cand pretul petrolului era de peste 80 dolari/barilul, iar aurul crestea la 730 dolari, rezulta, incepand din luna mai, o scadere a pretului de peste 30%.
Aurul ar putea reveni la pragul de 600 dolari in cazul in care la intalnirea OPEC, de la jumatatea lunii, vor decide o reducere a productiei. Nigeria si Venezuela au anuntat deja o scadere. Ramane de vazut care va fi decizia Arabiei Saudite, principalul exportator mondial. Pana la intalnirea OPEC, analistii anticipeaza o scadere a unciei la 535-540 dolari, in timp ce pe piata aurului de la New York Mercantile Exchange pretul cu scadenta decembrie a coborat vineri la 577,30 dolari.
O crestere a preturilor ar putea aparea si in cazul in care se vor mentine tensiunile politice legate de dosarele nucleare iraniene si nord-coreene.
Cu toate acestea, investitia in aur a fost una din cele mai profitabile. Aceasta crestere echivala cu un randament de peste 83%, fata de unul de 25% pentru euro sau o scadere de peste 8% in cazul dolarului.
Saptamana trecuta, pretul metalului galben s-a aflat pe un trend descendent, el coborand pe piata londoneza de la 600 dolari, la inceputul ei, la 560 dolari, vinerea trecuta.
La aceasta evolutie a contribuit foarte mult scaderea preturilor la petrol, care reduc semnificativ atat riscurile inflationiste la nivel mondial, cat si aprecierea dolarului. Fata de sfarsitul anului trecut, cand pretul petrolului era de peste 80 dolari/barilul, iar aurul crestea la 730 dolari, rezulta, i