Intrarea in UE ar putea aduce Romaniei un nou sistem de evidenta a vanzarilor de autovehicule, altul decat cel destul de empiric utilizat de APIA. Asa cum statele din vestul continentului fac deja, tara noastra va utiliza din plin datele statistice privind inmatricularile, singurele oficiale existente in circuitul pietei auto, eliminand astfel suspiciunile.
Cum se numara masinile vandute in Romania in acest moment? Este foarte simplu: APIA, asociatia creata de importatori si producatori, primeste lunar un material informativ din partea fiecarui membru, in care sunt incluse date amanuntite privind vanzarile din luna respectiva.
Problema, daca sesizeaza cineva ca aici ar fi o problema, vine tocmai din faptul ca in statisticile ACEA - Asociatia Europeana a Constructorilor de Automobile, cea care coopereaza si cu Comisia Europeana din acest punct de vedere, nu apar decat date oficiale, provenind de la institutiile guvernamentale ce tin evidenta inmatricularilor.
Deci, pentru ei, o masina nu este vanduta decat daca ea a fost inmatriculata, lucru de altfel logic. Nu si la noi, unde, deocamdata, masinile vandute sunt cele pe care le declara importatorii, fara sa poata cineva sa verifice acest lucru.
Raportari false
De ce ar putea sa ingrijoreze pe cineva acest aspect? Pentru un motiv la fel de simplu. In anii trecuti, au existat cateva situatii in care raportarile unor importatori au fost usor exagerate, pentru a „da bine“. Cazurile au fost izolate, dar o mistificare a unei piete, indiferent de natura produselor de pe aceasta piata, nu face bine nimanui.
Intre timp, intr-un moment in care eram convinsi ca aceste practici au disparut, a aparut informatia, ce-i drept, greu de verificat, ca unii importatori, nu toti si nu neaparat aceiasi din paragraful anterior, declara ca vandute masinile expediate catre dealer