Învăţământ Superior al Universităţii Jiao Tong din Shanghai, şi Topul 200 Times, publicat în luna octombrie a fiecărui an de suplimentul educaţional al cotidianului britanic, The Times Învăţământ Superior al Universităţii Jiao Tong din Shanghai, şi Topul 200 Times, publicat în luna octombrie a fiecărui an de suplimentul educaţional al cotidianului britanic, The Times Higher Education Supplement (THES).
Topul Shanghai, o ţintă aproape imposibilă
şase criterii mari şi late stau la baza întocmirii anuale a Topului 500 Shanghai, iar două dintre ele e imposibil să aducă puncte universităţilor româneşti: numărul de absolvenţi laureaţi cu premiul Nobel sau care au primit medalia Fields (care reprezintă 10% din scorul total) şi numărul de cadre didactice din universităţi laureate cu premiul Nobel sau medalia Fields (pondere de 20% din scorul total). Oricum le-am lua şi le-am învârti, la aceste două capitole nu avem cum să emitem pretenţii. Universităţile româneşti au un singur absolvent laureat cu premiul Nobel, George Emil Palade, care a absolvit în 1940 Facultatea de Medicină a Universităţii Bucureşti, facultate care face astăzi parte din Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Nici vorbă de absolvenţi care au primit medalia Fields, după cum nu există nici cadre didactice laureate cu Nobel sau câştigătoare ale medaliilor Fields. Subiect închis, aşadar. Celelalte patru criterii, de unde putem spera să obţinem nişte puncte, sunt următoarele: numărul de cadre didactice considerare "highly cited" de ISI - Institute of Scientific Information din Philadelphia (pondere de 20% din scorul total), numărul de articole ştiinţifice publicate în revistele Nature şi Science pe o perioadă determinată - de pildă, pentru clasamentul 2006, au fost luate în considerare articolele publicate în perioada 2001-2005 (pondere de 20%), numărul de articole inde