Comandantul Poliţiei Sighişoara, comisarul Şerban Sânpetrean ne-a declarat că de săptămâna viitoare oamenii legii vor putea fi găsiţi la noua adresă din strada Andrei Şaguna, nr 5-7 (fostul sediu al Jandarmeriei, lângă catedrala Ortodoxă).
Ca să vă fie şi mai uşor de găsit: e vorba de o clădire vopsită în portocaliu. Lucrările de reparaţii, amenajare, recompartimentare sau montarea instalaţiei termice au costat în jur de două miliarde şi jumătate de lei vechi, bani alocaţi de MAI. Toată lucrarea a durat mai bine de un an. Recent s-au făcut şi finisajele: a fost asfaltată curtea, s-au amenajat spaţiile verzi inclusiv cu ronduri de flori şi borduri, s-au mai făcut unele tencuieli şi completări cu ţiglă la acoperiş. Clădirea este structurată pe două nivele plus parter. Poliţia Sighişoara se va muta cu tot cu vechiul mobilier, recondiţionat (din lipsa de fonduri pentru aşa ceva), dar se speră ca pe viitor cel puţin un nivel din noul sediu să fie dotat cu mobilier nou. Efectivele Poliţiei Municipale Sighişoara sunt compuse din 67 de ofiţeri şi subofiţeri la ora actuală, din care trei sunt femei. Comisarul Sânpetrean ne-a mai spus că birourile vor fi mai mici decât cele de la sediul din strada 1 Mai, dar că vor sta doar câte doi poliţişti într-un birou.
La parter va funcţiona o sală de aşteptare pentru public dotată cu dozator de cafea şi de răcoritoare şi o sală de consiliere a victimelor. Tot la parter va fi şi arestul Poliţiei, lângă Birourile de Cercetare Penală. Arestul are două camere cu câte două paturi fiecare şi apă curentă. În lipsa garajelor, cele 11 maşini de care dispune acum Poliţia Municipală (cu tot cu Circulaţia şi Biroul de Poliţie Rurală) vor fi parcate în curtea clădirii urmând ca până la iarnă să fie acoperite cu prelate locurile pentru maşini.
Foarte probabil săptămâna viitoare va avea loc şi o inaugurare oficială a noului sediu,