Producătorii agricoli, din zona montană, deţinători de vaci şi bivoliţe de lapte vor primi ajutoare în sumă de 150 RON pentru fiecare vacă. Pentru a încasa respectiva indemnizaţie compensatorie acordată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, producătorul agricol trebuie să aibă un cont deschis la orice bancă din sistemul bancar. Nu există nici o convenţie semnată între Ministerul menţionat sau Direcţiile Judeţene Agricole, în baza căreia să se lucreze cu o anumită bancă. În consecinţă, prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, îi sfătuieşte pe producătorii ce urmează a primi banii respectivi să îşi aleagă după cum cred ei mai bine banca în care să le fie virată indemnizaţia primită de la Guvernul României. Pe de altă parte, prefectul recomandă celor ce practică activităţi agricole, să înceapă să lucreze cu sistemul bancar pentru că, în viitor, orice plăţi, fie ele subvenţii, ajutoare, sau de altă natură, făcute de instituţiile statului pentru a sprijini producătorul agricol, se vor face doar prin intermediul băncilor. (M.D)
Producătorii agricoli, din zona montană, deţinători de vaci şi bivoliţe de lapte vor primi ajutoare în sumă de 150 RON pentru fiecare vacă. Pentru a încasa respectiva indemnizaţie compensatorie acordată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, producătorul agricol trebuie să aibă un cont deschis la orice bancă din sistemul bancar. Nu există nici o convenţie semnată între Ministerul menţionat sau Direcţiile Judeţene Agricole, în baza căreia să se lucreze cu o anumită bancă. În consecinţă, prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, îi sfătuieşte pe producătorii ce urmează a primi banii respectivi să îşi aleagă după cum cred ei mai bine banca în care să le fie virată indemnizaţia primită de la Guvernul României. Pe de altă parte, prefectul recomandă celor ce practică activităţi agricole, să înceapă să lucreze cu s