Abordarea cea mai simplista, dar si cea mai neproductiva, a scrisorii deschise pe care un numar de reprezentanti de marca ai societatii civile au trimis-o primului ministru, pentru a protesta impotriva campaniei declansata de dl. Dan Voiculescu impotriva ministrului Justitiei, ar fi receptarea ei in cheia unui partizanat public. Asa cum bine se stie, dna.
Monica Macovei nu a ajuns in fruntea ministerului de Justitie din „rezerva de cadre” a unuia dintre partidele care compun actuala coalitie guvernamentala, ea fiind singurul membru al Executivului cooptat din randurile societatii civile.
Ca atare, relatiile anterioare de colaborare sau, probabil, chiar de amicitie intre ministrul Justitiei si o buna parte dintre semnatarii scrisorii sigur nu pot fi contestate, dar invocarea lor ca ratiune a demersului fara precedent la care ne referim ar proba o stupiditate la care nimanui nu-i recomandabil sa aspire.
Pentru ca in realitate, asa cum bine se stie, lucrurile sunt mult mai complicate si mai grave si interventia fireasca a premierului Tariceanu ar fi trebuit sa se fi produs de mult, in modul cel mai legitim, din proprie initiativa.
A spune ca dl. Dan Voiculescu nu este un fan al dnei. Macovei inseamna aproape a spune un banc: animozitatea presedintelui PC fata de dna. ministru dateaza de multa vreme si este deja de notorietate, interna si internationala.
Am comite insa o imensa eroare sa ne inchipuim macar si o clipa ca furia cu care liderul unuia dintre partidele de guvernamant ataca un membru marcant al echipei guvernamentale are si cea mai palida conotatie personala. Sigur, preocupat pana la obsesie de spaima ca vreun (alt) fost colaborator al Securitatii ar putea ajunge sa se strecoare in randurile Executivului, dl.
Voiculescu flutura neostenit deasupra capului un petec de hartie si ne cere sa cre