Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori nepreţuiţi

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 10 octombrie 2006 ·

Săptămâna viitoare, sindicatele profesorilor din judeţul Mureş, Sindicatul "Spiru Haret", Sindicatul de Învăţământ Preuniversitar şi Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Personalului Contractual din Învăţământ Mureş vor lua o hotărâre, cu privire la acţiunile următoare, având în vedere că negocierile la nivel naţional dintre liderii sindicatelor din învăţământ şi reprezentanţii guvernului au eşuat din nou. Creşterile salariale de 30 la sută propuse de sindicalişti au fost refuzate. Oferta Guvernului prevede majorarea salariilor cu 16 la sută, pentru anul 2007, sindicaliştii catalogând-o drept inacceptabilă. Pentru învăţământ, anul viitor se vor aloca 5,2 procente din PIB.

Analiza neplăţilor

Toate cazurile de neplată a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic, din judeţul Mureş, au fost analizate de prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, împreună cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret Filiala Mureş, Consiliului Judeţean Mureş, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş. Rezultatele au scos la iveală un număr de 58 de unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului, cu un număr de 211 Hotărâri Judecătoreşti rămase definitive şi executorii, conform cărora ar trebui să se achite, potrivit prevederilor articolului 2 din Ordonanţa de Urgenţă numărul 17/22 februarie 2006, suma de 3.180.641 RON.

Prefectul de Mureş, Ciprian Dobre a înaintat demersuri către primul-ministru al Guvernului, Călin Popescu-Tăriceanu, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu solicitarea ca, la următoarea rectificare de buget, judeţul Mureş să fie cuprins cu suma totală de 7.053.977 RON necesară achitării pentru cadrele didactice a drepturilor salariale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 17/2006. Această valoare cuprinde sumele rămase de achitat înt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 29 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 27 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 12 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 19 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°