Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moscoviţii şi-au luat rămas bun de la Politkovskaia

Publicat in Adevarul, miercuri 11 octombrie 2006 ·

La unul dintre cimitirele din apropierea Moscovei a avut loc, ieri, înmormântarea Annei Politkovskaia, ziarista ucisă cu sânge rece la sfârşitul săptămânii trecute în liftul blocului în care locuia. A fost condusă pe ultimul drum de rude, prieteni, colegi de breaslă, sute de persoane care au dorit să-şi ia rămas bun de la una dintre jurnalistele curajoase ale Rusiei. La Moscova şi în alte oraşe din ţară au avut loc mitinguri de doliu în memoria celei dispărute. Au transmis condoleanţe şefi de state şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale. Asasinatul, legat de activitatea profesională Aceasta este concluzia care se desprinde din ştirile apărute în mass-media din Rusia, care continuă să comenteze dispariţia tragică a Annei Politkovskaia. Ziarista era cunoscută pentru poziţia curajoasă adoptată în dezvăluirea unor abuzuri ale autorităţilor federale în Cecenia, implicarea în soluţionarea unor cazuri umanitare din această republică caucaziană. Cunoscutul disident sovietic Vladimir Bukovski , citat de săptămânalul "Novaia Gazeta" o caracterizează pe ziarista dispărută ca un "om curajos, care a scris mult despre război şi victimele acestuia". Redacţia publicaţiei atrage atenţia asupra faptului că ea nu a avut nimic în comun cu intrigile politice sau interesele financiare. "Era imposibil s-o faci să tacă sau s-o cumperi", notează aceasta. În opinia mass-media, pot fi emise două versiuni în legătură cu vinovaţii de moartea ziaristei: fie a fost o răzbunare a premierului cecen Ramzan Kadârov, faţă de a cărui activitate Politkovskaia a fost extrem de critică, fie este vorba de persoane care vor să-l compromită pe acesta, suspectân- du-l că ţinteşte postul de preşedinte al statului. Crimă comandată Investigaţiile de până acum demonstrează că uciderea ziaristei este opera unui profesionist. Imaginea acestuia şi a unuia dintre cei cinci complici a fost reţinu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°