Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarii braşoveni dau examenul NATO

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 octombrie 2006 ·

Soldaţii de la Unitatea militară de artilerie Ghimbav luptă acum pentru a intra în NATO. Unitatea participă cu efective la exerciţiul militar naţional ROMEX 06, care se desfăşoară în câteva poligoane din ţară, printre care şi poligonul Renţea din judeţul Braşov. Exerciţiul care se desfăşoară aici este observat de către trei experţi NATO, sosiţi de peste graniţele ţării. Scenariul exerciţiului este elaborat pe baza conceptului de apărare colectivă a unui stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, iar artileriştii au primit misiunea de a sprijini trupele vânătorilor de munte din Argeş. Cele două unităţi sunt „băieţii buni”, iar rolul inamicului este jucat de vânătorii de munte de la Predeal. „Timp de două zile, cât durează exerciţiul, vor fi evaluate cele două unităţi militare pentru a se vedea dacă sunt capabile să se descurce în teatrele de război în care NATO participă cu trupe. Li s-a dat o temă aplicativă, iar ei trebuie să-şi ia toate măsurile necesare pentru o astfel de situaţie, să dea ordine şi să le ducă la îndeplinire. Apoi, li se creează diferite incidente, piedici, pentru a vedea cum se descurcă în situaţii neaşteptate”, ne-a declarat Dorin Cotea, reprezentantul „inamicilor” de la Unitatea de Vânători de Munte Predeal. Pentru a simula situaţia de război, soldaţii vor folosi muniţie de manevră şi petarde în loc de grenade.

Exerciţiul ROMEX 06 este condus de Comandamentul 2 Operaţional Întrunit Mareşal Alexandru Averescu din Buzău şi se desfăşoară în poligoanele Smârdan din judeţul Galaţi, Renţea din judeţul Braşov, Ghencea din Bucureşti şi în bazele aeriene Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu.

La acest exerciţiu participă batalioanele 33 Vânători de Munte şi 206 Artilerie - din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte, batalioanele 280 Infanterie şi 285 Artilerie - din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, 4 avioane MiG 21 LanceR ale Bazei 71 Aer

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 55 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°