Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Software care detectează antiamericanismul din presă

Publicat in Adevarul, miercuri 11 octombrie 2006 ·

O altă măsură contra terorismului, vehement criticată de ziarişti Ministerul Siguranţiei Naţionale din SUA finanţează crearea unui software care să monitorizeze opiniile negative din presa internaţională la adresa SUA sau a reprezentanţilor ei. Computerul cu un astfel de program va fi capabil să recunoască, să ierarhizeze şi să interpreteze diferite afirmaţii. Software-ul poate distinge nuanţe de genul "aceste spaghete sunt bune" vs. "aceste spaghete nu sunt bune, ci excelente!". La programul de cercetare pentru care s-au alocat 2,4 milioane de dolari, doar pentru început, vor participa mai multe universităţi importante, precum cea din Pittsburgh sau cea din Utah, susţine "New York Times". "Este o analiză a sentimentelor negative, care s-ar putea transforma într-un pericol la adresa naţiunii americane, în acte de terorism", explică unul dintre cercetătorii implicaţi în proiect. Momentan, analiza atitudinii negative faţă de preşedintele american, George W. Bush, războiul din Irak sau Afganistan, se vor face pe articole publicate în întreaga lume în perioada 2000-2001. Legea federală interzice însă Ministerului Siguranţei Naţionale precum şi serviciilor de informaţii interesate de baza de date "cu purtători de sentimente antiamericane" să folosească software-ul pe cetăţenii americani. "Axa răului", "tratamentul deţinuţilor de la Guantanamo", "încălzirea globală" sunt doar câteva din subiectele căutate de calculator în ziare şi agenţii de presă din SUA, Pakistan şi, de ce nu, România. Deocamdată un fragment dintr-un ziar românesc, care povesteşte cum a fost muşcată o vacă de o vulpe turbată a fost dat ca exemplu de text "inofensiv" pentru siguranţa poporului american. Programul a provocat îngrijorarea şi protestul ziariştilor şi a organizaţiilor pentru libertatea de exprimare. "Ideea este absolut sinistră şi de-a dreptul desprinsă din romanul lui Orwell", spune Lucy D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°