Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficul toaca nervii soferilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 octombrie 2006 ·

Aglomeratie, masini care circula bara la bara, soferi nervosi, claxoane, cam asta e atmosfera in care-si incep si termina craiovenii ziua. Unde mai pui ca unii pietoni abia traverseaza, iar o parte din soferii participanti la trafic „binevoiesc“ a-si parca masinile tocmai bine pentru a contribui la eliminarea vizibilitatii. In ultimele luni, traficul din Craiova a pus la grea incercare nervii soferilor. De fapt, s-a ajuns pâna acolo ca, surprinzator, multi participanti la trafic au renuntat chiar si la obiceiul, nu tocmai potrivit, de a-si adresa injurii unul altuia sau de a mormai cuvinte lipsite de lauda la adresa autoritatilor, a reprezentantilor legii sau a cui se nimerea a fi prin preajma. „Se circula foarte greu. Saptamâna trecuta, de la Schimdt pâna la New York am facut 25 de minute. Nu mai injur, ca nu mai are nici un rost - intr-un trafic ca asta devii indiferent. Mai rau de atât nu se poate“, a declarat Stefan M., un taximetrist evident nemultumit de traficul din urbe. Potrivit acestuia, traficul s-a ingreunat din ce in ce mai mult cam de doua luni. „Aici multi fac pe strazi cam ce-i taie capul“ In timp ce unii soferi au uitat ca nu au voie sa parcheze oriunde si cu atât mai putin cu 50 de metri inainte de o intersectie sau de o trecere de pietoni, altii insista sa intre in fata celorlalti fara sa se asigure. Drept urmare, soferi nemultumiti sunt o sumedenie. „In Craiova nu prea mai exista respect in trafic. In Bucuresti, de exemplu, desi e nebunie, se circula mai bine si pentru ca e mai mult respect in trafic. Aici multi fac pe strazi cam ce-i taie capul“, a spus Mihai T., un sofer dezamagit, pe care serviciul il determina sa mearga in Capitala de câteva ori pe luna. Alt motiv pentru care se circula greu este si faptul ca se lucreeaza pe multe strazi principale ale orasului si astfel banda care permite circulatia se ingusteaza evident. „Strazile sunt spart

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°